Câinii fără stăpân – între soluții și realitate

Doar prin pronunția cuvintelor „câini vagabonzi” sau a termenului „câini” se iscă mici scandaluri, dispute, discuții în contradictoriu, argumente valide prezentate de oameni atât pro cât și contra.

Este clar o problemă a capitalei (și a multor altor mari orașe din România), chiar una majoră. Prin mass-media circulă tot mai multe articole privind câinii de pe străzi, oamenii mușcați de câini, problemele din teritoriu, insalubritatea, etc. Există două mari tabere: cei ce doresc eutanasierea câinilor și iubitorii de animale care nu consideră eutanasia necesară.

Potrivit legii, din data de 12.03.2013, eutanasia este interzisa! Câinii ce vor fi ridicați de pe străzi și duși în adăposturi, vor putea sta acolo timp de 30 de zile, și dacă nu au fost revendicați sau adoptați, vor rămâne în adăpost sau vor fi returnați în locațiile de unde au fost ridicați.

Însă, dacă ne punem problema matematic, la nivelul capitalei, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA http://www.aspa.ro/) deține două adăposturi, Pallady și Mihăilești, cu un număr de aproximativ 700 locuri. Ar mai fi adăposturile ONG-urilor, nu știu câte locuri ar însuma. Dacă stăm totuși să calculăm  aproximativ numărul locurilor din adăposturi și numărul câinilor din București, cu siguranță nu fac față. Astfel, este necesară adopția! Aceasta este una dintre soluțiile adoptate pentru a scăpa încet încet de câinii de pe străzi.

Cea mai importantă măsură este în primul rând controlul reproducerii (sterilizarea)! Campaniile de sterilizare sunt organizate gratuit, însă este necesară implicarea comunității pentru a fi găsiți acei câini ce nu sunt castrați. În momentul când o persoană reclamă unul sau mai mulți câini este de recomandat ca aceștia să specifice dacă sunt crotaliați (crotal – marcă metalică aplicată pe urechea animalelor pentru recunoaștere).

Apar știri în mai multe orașe cum că unii câini aparent sterilizați au pui, noi suflete se nasc și cresc. Ceva nu sună bine… Oare care este soluția cea mai bună pe termen lung?

Să fie eutanasierea câinilor cea mai bună soluție, prin care vor dispărea o perioadă de timp, dar se vor reface deoarece localitățile mici din apropiere dețin un anumit număr de câini nesterilizați, ce vor face pui și până la urma tot prin capitală vor ajunge? Sterilizarea, care durează mai mult, să fie o soluție, chiar dacă nu sunt prinși toți câinii din diverse motive, dar astfel se scapă în timp de generațiile vechi și rămân doar puține dintre cele noi, rezultate din animalele nesterilizate? Adopția, direct de pe stradă sau din adăposturi, care are importanța ei, însă câți oameni sunt dispuși să adopte, și mai ales, câți câini sunt dispuși să ia în grija, să fie responsabili pentru ei?

Fiecare metodă are suișuri și coborâșuri, fiecare persoană are o părere, ideile sunt împărțite, orice decizie s-ar lua vor apărea discuții!

Iată și o hartă cu areale vulnerabile unde există reclamații contra câinilor, fie ei blânzi și simpatici, dar urâți de cei care îi reclamă, fie ei agresivi și chiar amenințători pentru persoanele care cer ajutorul.

Harta areale vulnerabile BucurestiMulțumiri pentru datele ce au fost prelucrate din perioada mandatului domnului director Robert Lorentz, Autoritatea de Supraveghere și Protecție a Animalelor București.

Acest articol a fost publicat în Câini fără stăpân și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Câinii fără stăpân – între soluții și realitate

  1. adi spune:

    Parerile mele pe scurt.
    0.Animalele nu au dreptul la viata pentru ca nu au constiinta de sine.Toti biologii ,filozofii si chiar cele mai mari organizatii de iubitori de animale din lume(exemplu peta) stiu asta.Cei care considera ca animalele au drept sau vreun interes pentru continuarea vietii sunt mai penibili decat fanaticii din bible belt care considera avortul o crima,iar o aglomerare de cateva celule ca fiind o persoana.La fel de penibili ca unii care ar milita pentru dreptul pietrelor de a nu fi sparte,ca ”si ele e vii si au suflet”.
    1”omul care este in stare sa omoare un animal e in stare sa omoare si un om!”-asta e chiar ironic .voi maidanofilii ati ucis oameni deja si continuati sa ucideti.chiar nu aveti pic
    de constiinta si rusine cand vedeti un seaman de -al vostru sfasiat de cainii vostri agresivi?

    2si eu doresc moartea in chinuri sfasietoare a tuturor celor care vor caini pe strada .responsabili pentru fiecare om sfasiat si ucis de haitele de caini.

    3Cei care otravesc sunt niste eroi care ne salveaza pe noi de agresiunea canina(provocata si de haitele de caini si de haitele de zoofili)

    4maidanezii trebuie eutanasiati impreuna cu maidanofilii care ii abandoneaza.
    toti cainii cu stapan trebuie inregistrati si castrati.
    5animalele nu au dreptul la viata pentru ca nu au constiinta de sine, asa cum au oamenii.ma rog, dintre oameni maidanofilii nu au ratiune , nici constiinta de sine, deci ii putem trece , fara mustrari de constiinta in randul gandacilor de bucatarie.

  2. Dan Mocanu spune:

    Cu respect va semnalez ca sunteti in eroare.
    Exista doua legi: prima este legea privind protectia animalelor (205/2004, amendata de CC in privinta eutanasierii) si a doua legea speciala pentru cainii vagabonzi (227/2002), care este perfect valida – lucru confirmat de colegi ai mei avocati utilizand softul lor specific – si permite gestionarea intr-o maniera normala si civilizata a problemei cainilor vagabonzi. Puteti verifica pe portalul dreptonline.ro.
    Legea exista; nimeni in Bucuresti nu se oboseste sa o citeasca si sa o aplice.
    Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s